Europa se confruntă cu provocări energetice semnificative, inclusiv asigurarea unei aprovizionări stabile cu energie, accelerarea adoptării energiei regenerabile și gestionarea creșterii prețurilor. Modernizarea infrastructurii și competitivitatea costurilor sunt, de asemenea, esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare. Se așteaptă ca sectorul energetic din România să treacă prin schimbări majore, liberalizarea completă a pieței fiind planificată pentru aprilie 2026 conform cadrului legislativ aplicabil în prezent, inversând re-reglementarea parțială din 2021-2023. Printre principalele caracteristici se numără eliminarea plafoanelor de preț și a controalelor impuse de stat pentru a se alinia la reglementările UE și pentru a promova concurența.
Deși liberalizarea urmărește să sporească eficiența și să atragă investiții, aceasta prezintă riscuri pentru consumatorii vulnerabili expuși la volatilitatea pieței. FIC subliniază că sprijinul pentru consumatorii vulnerabili ar trebui să fie gestionat și finanțat de autoritățile publice, mai degrabă decât de furnizorii de energie care se confruntă cu provocări de flux de numerar.
Interesul comercial pentru produsele de livrare în 2025, împreună cu încrederea jucătorilor de pe piață, este în scădere din cauza incertitudinii legate de termenele de liberalizare, adică a lipsei de claritate cu privire la condițiile viitoare. Investițiile semnificative sunt esențiale pentru securitatea și independența energetică viitoare, necesitând strategii coordonate între autoritățile publice și investitorii privați cu roluri și drepturi clar definite.
Stabilitatea legislativă, predictibilitatea și transparența rămân vitale pentru atragerea investitorilor mari. Recentele modificări rapide de reglementare, implementate prin ordonanțe de urgență fără consultare adecvată (de exemplu, OUG nr. 27/2022, 119/2022, 153/2022, 186/2022 și 32/2024), au tensionat jucătorii de pe piață. Schimbările legislative frecvente, termenele limită strânse de conformitate și imperfecțiunile legale perturbă funcționalitatea pieței.
Echilibrarea energiei sigure și accesibile cu obiectivele de decarbonizare pe fondul schimbărilor geopolitice și a modelelor de aprovizionare modificate rămâne o provocare critică la nivelul UE. Gazul natural continuă să joace un rol vital în echilibrarea energiei regenerabile, UE importând peste 80% din gazul său. România trebuie să consolideze cadrele fiscale și de reglementare pentru a sprijini producția internă, abordând în același timp costurile semnificative de conformitate impuse de reglementările UE. Deși esențiale pentru obiectivele climatice, aceste politici riscă să crească prețurile la energie și să afecteze accesibilitatea consumatorilor.
Intervențiile pe piață au pus deja sub presiune lanțurile de aprovizionare fragile, determinând apeluri la revenirea la mecanisme previzibile, bazate pe piață. Revizuirea de către Comisia Europeană a cadrului privind securitatea aprovizionării ar trebui să acorde prioritate accesibilității, astfel cum a recomandat Curtea de Conturi Europeană în septembrie 2024.
Gaz
Infrastructura de aprovizionare cu gaze din România se confruntă cu provocări unice. Interconectorul de Gaze Grecia-Bulgaria (IGB) oferă noi rute de aprovizionare, dar evidențiază dependența României de vecinii importatori neți precum Ungaria și Bulgaria. În ciuda creșterii importurilor de gaze prin Bulgaria și a fluxurilor de tranzit către Ungaria și Moldova, rolul României ca nod de tranzit necesită modernizări ale infrastructurii și planificare strategică. Diversificarea gazelor naturale lichefiate (GNL) oferă oportunități, dar constrângerile logistice, inclusiv interdicția Turciei de a traversa petrolierele GNL prin Bosfor, limitează perspectivele imediate.
Mediul de reglementare al României ar trebui adaptat pentru a crește investițiile private necesare, esențiale pentru modernizare și transformare energetică. FIC pledează pentru un cadru legislativ care să se alinieze la principiile europene, asigurând echitatea pieței și abordând presiunile asupra prețurilor și securitatea aprovizionării pe termen lung.
Electricitate
Investițiile în infrastructura de energie electrică sunt esențiale pentru menținerea sistemelor energetice stabile, eficiente și sigure. Eliminarea barierelor tehnice și de reglementare, reducerea costurilor de capital și schimbul de bune practici sunt esențiale. Cu toate acestea, măsurile legislative recente – inclusiv obligațiile de preț reglementate și introducerea taxei speciale pe construcții de 1% – au perturbat comerțul transfrontalier, au subminat semnalele de investiții și au tensionat funcționalitatea pieței.
OUG 27/2022 și modificările ulterioare au introdus scheme de sprijin pentru consumatori pentru reducerea prețurilor la energie, dar au impus sarcini financiare grele furnizorilor. Orientările și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ale Comisiei Europene avertizează împotriva măsurilor de sprijin care compromit lichiditatea furnizorilor, subliniind necesitatea unor mecanisme compensatorii. În plus, contribuțiile excesive la Fondul de tranziție energetică – care nu țin cont de costurile operaționale justificate – impun dubla impozitare a producătorilor de energie electrică, complicând activitățile de producție și comercializare. O decizie constituțională recentă a României a evidențiat necesitatea reevaluării cadrului care guvernează aceste contribuții, punând accentul pe respectarea principiilor legale și economice pentru a evita punerea în pericol a stabilității pieței.
Modificările legislative frecvente și lipsite de transparenta pentru a corecta erorile inițiale au dus la pierderi financiare și la scăderea încrederii investitorilor. FIC subliniază importanța unei guvernanțe transparente și a dialogului constructiv cu părțile interesate pentru a preveni astfel de perturbări.
Asigurarea securității aprovizionării și a funcționării stabile a rețelei, fără denaturări nejustificate ale pieței interne, printr-un nivel adecvat de capacitate de producție, un echilibru adecvat între cerere și ofertă și un nivel adecvat de interconectare între statele membre ar trebui să fie principiile directoare care trebuie luate în considerare. Atunci când se iau decizii cu privire la evoluția viitoare a pieței UE și se găsesc soluții pe termen lung, o consultare aprofundată și semnificativă cu actorii relevanți de pe piață ar trebui să fie norma, începând de la nivel național. Răspunsul la tripla provocare de a asigura securitatea aprovizionării, de a conduce tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și de accesibilitatea prețurilor ar trebui să ia în considerare limitările pieței actuale a UE și natura globală a pieței gazelor.
Deoarece gazele vor continua să asigure o treime din mixul energetic național pe termen mediu, datorită rezervelor sale, România își poate crește securitatea energetică prin noi capacități de producție și cerere redusă. În ceea ce privește primul, deoarece unele dintre principalele motive care stau la baza actualei crize a prețurilor la energie sunt legate de aprovizionarea internă limitată cu gaze (la nivel național și la nivelul UE) și de expunerea la nevoia de importuri, este necesar un cadru legislativ favorabil investițiilor pentru a menține și extinde capacitățile actuale de producție prin aplicarea de tehnologii care sporesc gradul de recuperare din zăcămintele existente; dar și pentru a facilita dezvoltarea în continuare a proiectelor de adâncime onshore și offshore. Deși creșterea capacităților de producție a energiei electrice din alte surse de energie este la fel de importantă (a se vedea capitolul Producția și consumul de energie durabilă) - o pondere crescută a energiei eoliene și solare fotovoltaice în mixul de energie electrică în sine, în absența unor soluții de stocare la scară largă, nu depășește riscurile de intermitență. Astfel, turbinele cu gaz ar putea rămâne o sursă de răspuns flexibilă în tranziția energetică.
În noiembrie 2023, studiul Biriș-Goran a concluzionat că cota efectivă de impozitare, măsurată ca proporție a impozitelor specifice sectorului de petrol și gaze din amonte din România în veniturile totale de producție, a crescut de la 16,0% în 2020 la 28,9% în 2021 și 43,1% în 2022 (dacă excludem contribuția de solidaritate), sau 52,2% în 2022 (cu includerea contribuției temporare de solidaritate). Astfel, la nivel european, România înregistrează de departe cea mai mare cotă efectivă de impozitare în 2022 și 2021, situându-se la un nivel de 4 ori mai mare decât media simplă a cotelor efective de impozitare identificate în celelalte state europene. Este esențial să se asigure o impozitare echitabilă, stabilă și predictibilă pentru a permite sectorului să continue să investească și să crească sustenabil, asigurând securitatea energetică a României.
România are o capacitate totală de stocare a gazelor naturale de 3,3 miliarde de metri cubi (capacitate activă/an). Eforturile ar trebui să continue și să fie accelerate pentru extinderea capacității și a producției zilnice în locații precum Târgu-Mureș și Sărmășel.
Sectorul de energie regenerabilă din România a crescut semnificativ datorită potențialului său în energia eoliană, hidro, biomasă, CCUS (captarea, utilizarea și stocarea carbonului) și energia solară, alături de o schemă de sprijin lansată în 2008. Cele mai recente date de la Transelectrica (Figura 17, cu statistici publicate în aprilie 2024) arată capacitatea totală instalată de energie electrică este estimată la 15206 MW, cu o putere netă de 14166 MW, astfel susținând obiectivul țării de a avea 38,3% din consumul final brut de energie provenit din surse regenerabile până în 2030, cu o țintă de 57,8% în consumul final de energie electrică. Cu toate acestea, modificările legislative retrospective au avut un impact asupra noilor investiții și au creat dificultăți financiare pentru unitățile operaționale.
Pentru a aborda aceste probleme, guvernul a implementat măsuri din 2018 pentru a îmbunătăți piața certificatelor verzi, inclusiv creșterea cotei anuale și extinderea disponibilității certificatelor. În conformitate cu obiectivul Pactului verde european pentru o Europa neutră din punct de vedere climatic până în 2050, România și-a actualizat Planul Național Integrat de Energie și Climă (PNIEC) în octombrie 2024, vizând 38,3% energie regenerabilă până în 2030, o creștere semnificativă față de obiectivul de 24% din 2020. Acest lucru necesită ca România să adauge aproximativ 10 GW de capacitate eoliană și solară nouă până în 2030.
Guvernul a lansat, de asemenea, un mecanism de sprijin pentru contracte pentru diferență, prima rundă încheindu-se în decembrie 2024, garantând prețuri de exercitare pentru capacități semnificative de energie eoliană și solară fotovoltaică onshore. În plus, finanțarea UE prin programe precum Fondul pentru modernizare și Fondul pentru o tranziție justă va sprijini aceste obiective. Pactul verde european subliniază rolul biometanului și hidrogenului în decarbonizarea sistemului energetic al Europei, planul REPowerEU și revizuirile RED II și III promovând implementarea biometanului și hidrogenului regenerabil și accelerarea tranziției energetice.
Este necesar un cadru politic clar, previzibil, nediscriminatoriu și aliniat la contextul legislativ al UE pentru infrastructura hidrogenului, cu acces transparent la infrastructură și condiții de piață pentru a stimula concurența.
Scopul este de a crea modele de afaceri viabile, cu o intervenție minimă de reglementare. Aceasta include armonizarea zonelor și a autorizațiilor de construcție, simplificarea proceselor de aprobare pentru proiectele de electroliză și alimentare cu hidrogen și implementarea rapidă a autorizațiilor cu standardele europene.
Biocombustibilii pot reduce semnificativ emisiile în sectoarele transporturilor grele, transportului maritim și aviației, unde decarbonizarea este o provocare. Sectorul agricol al României oferă un avantaj competitiv.
Sectorul agricol și sistemele de gestionare a deșeurilor din România oferă un potențial ridicat pentru producția sustenabila de biomasă, sprijinind implementarea surselor regenerabile de energie și economia circulară, dar este nevoie de legislație secundară și cofinanțare.
Noile scheme de sprijin ar trebui finanțate din fonduri europene pentru a reduce presiunea asupra bugetului de stat al României.
Rețelele energetice sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor Pactului verde european, permițând integrarea energiei regenerabile, electrificarea industrială și accesibilitatea energiei. Modernizarea rețelelor de energie electrică și gaze este vitală pentru decarbonizare, securitatea energetică și creșterea economică, necesitând ca statele membre ale UE să încorporeze aceste infrastructuri în strategiile naționale. Domeniile-cheie includ adaptarea rețelelor electrice pentru surse regenerabile, tranziția rețelelor de gaze pentru gaze verzi, acolo unde este cazul, și utilizarea instrumentelor digitale pentru a spori eficiența și reziliența rețelei. Deși rețelele de gaze verzi sunt o prioritate, o analiză a oportunităților de la caz la caz ar trebui să susțină și să asigure deciziile de extindere a infrastructurii existente de gaze naturale, împreună cu un sprijin financiar adecvat. Cuplarea sectorială între sistemele de energie electrică și gaze optimizează și mai mult cererea și oferta de energie.
Rețelele electrice sunt din ce în ce mai recunoscute pentru rolul lor esențial în tranziția energetică. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) subliniază că dezvoltarea întârziată a rețelei ar putea duce la 58 de gigatone de emisii suplimentare de CO2 până în 2050, având un impact semnificativ asupra obiectivelor climatice. În mod similar, studiul Eurelectric Grids for Speed estimează că Europa are nevoie de 55-67 de miliarde de euro anual pentru investițiile în distribuția rețelei până în 2050 pentru a se adapta creșterii energiei curate. Fără investiții accelerate, UE riscă să-și rateze obiectivele de decarbonizare cu aproximativ 30%.
Sunt necesare un sprijin public puternic și politici eficiente pentru a aborda provocările de modernizare și pentru a asigura tranziția energetică de succes a României, contribuind în același timp la obiectivele climatice mai largi ale UE.
Actualizarea mandatului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru eliminarea barierelor de reglementare și financiare și alinierea la legislația europeană privind tranziția energetică.
Dezvoltarea reformelor recente ale pieței energiei electrice prin introducerea unor mecanisme precum recunoașterea ex ante a investițiilor și asigurarea acoperirii în timp util a costurilor operaționale.
Dezvoltarea unor stimulente competitive care să reflecte costul real al capitalului, echilibrând în același timp cerințele de datorie și capital.
Încurajarea investițiilor care integrează generarea de energie curată și tehnologiile de consum flexibil prin furnizarea de definiții explicite și reducerea riscurilor asociate.
Combinarea investițiilor private cu finanțarea publică, cum ar fi un fond de rețea de distribuție, și promovarea uniunii piețelor de capital pentru a atrage finanțare europeană.
Abordarea provocărilor legate de capacitatea sistemului de energie electrică pentru a satisface cererile industriale, așa cum se subliniază în Raportul Draghi.
Prioritizarea infrastructurii pentru a asigura acces la energie accesibil și competitiv pentru consumatorii rezidențiali și nerezidențiali.
Prezentarea modulului în care integrarea energiei regenerabile a economisit consumatorilor din UE 34 de miliarde de euro anual, iar gospodăriile românești au economisit 220 de euro în timpul crizei energetice.
Punerea în aplicare a măsurilor de gestionare eficientă a naturii intermitente a producției de energie din surse regenerabile.
Capacitatea producătorilor de energie din surse regenerabile și furnizorilor de servicii de stocare să participe activ la piața energiei.
Simplificarea proceselor de autorizare pentru a reduce întârzierile și a vă alinia la obiectivele climatice.
Introducerea schemelor de ajutoare de stat și a stimulentelor fiscale pentru a compensa creșterile tarifare ale industriei.
Asigurarea ca finanțarea nerambursabile sprijină dezvoltarea echilibrată a sectorului energetic de-a lungul lanțului valoric.
Colaborarea cu autoritățile pentru alinierea tranziției energetice a României la obiectivele strategice industriale și energetice.
Infrastructura de gaze este esențială pentru tranziția energetică a Europei, sprijinind securitatea energetică și echilibrând intermitența cu energia din surse regenerabile. Modernizarea rețelelor tradiționale de gaze naturale pentru a integra gaze regenerabile și cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi hidrogenul și biometanul, este esențială pentru atingerea neutralității climatice până în 2050.
UE recunoaște rolul dublu al infrastructurii de gaze în menținerea securității energetice în timpul tranziției către surse sustenabile. România, cu sectorul său puternic de gaze naturale și rețeaua extinsă, este bine poziționată pentru a conduce această tranziție prin:
Modernizarea infrastructurii: Sprijinirea gazelor regenerabile și decarbonizate, asigurând în același timp stabilitatea aprovizionării.
Valorificarea punctelor forte: Bazându-se pe cadrul său stabilit de gaze naturale pentru a încorpora tehnologii verzi.
Alinierea politicilor: Adoptarea de reglementări care facilitează trecerea la gaze durabile.
Prin dezvoltarea rețelei sale de gaze, România își poate asigura viitorul energetic și se poate alinia la obiectivele climatice ale UE.
Modernizarea reglementărilor care reglementează infrastructura de transport și distribuție a gazelor pentru a accelera integrarea gazelor verzi în sistemul energetic.
Eliminarea barierelor de reglementare și legislative în calea injectării de biometan în rețelele de distribuție a gazelor existente. Biometanul este un gaz care poate atinge aceeași compoziție ca metanul de astăzi și poate îndeplini aceleași cerințe de calitate și, prin urmare, poate fi injectat în rețelele existente fără a fi nevoie de modificări ale infrastructurii sau modificări ale tehnologiilor de utilizare finală.
Implementarea schemelor de certificare și a documentelor de dovadă a sustenabilității pentru a verifica autenticitatea gazelor „verzi”. Acest lucru sprijină cererea pieței, ajutând cumpărătorii să evite costurile asociate cu certificatele de carbon și se aliniază la obiectivele energetice și climatice ale RED III.
Încurajarea producției și utilizării gazelor „verzi” și cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru a construi o piață mai dinamică. Abordarea lichidității scăzute actuale prin atragerea mai multor participanți, inclusiv cumpărători și vânzători, pentru a stimula activitatea pieței.
Alocarea strategică a gazele „verzi” pe piețele de gaze, energie și încălzire. Planificarea integrată între aceste sectoare va optimiza eficiența și va spori securitatea aprovizionării.
Introducerea de subvenții, credite fiscale sau granturi pentru a compensa costurile de producție și pentru a încuraja investițiile sectorului privat în tehnologiile de gaze „verzi”.
Dezvoltați soluții off-grid sau microgrid care utilizează direct surse de energie regenerabilă, cum ar fi hidrogenul
Încurajarea inovației pentru a reduce costurile de producție și a spori eficiența tehnologiilor de gaze „verzi”, inclusiv electrolizoarele și procesele de producție a biometanului.
Tranziția energetică necesită o schimbare fundamentală în modul în care energia este produsă și consumată, trecând de la un model unidirecțional la un sistem interdependent în care consumatorii acționează și ca producători – prosumatori. Progresele tehnologice și creșterea costurilor energiei permit clienților rezidențiali și industriali să-și gestioneze consumul de energie, transformându-și rolul în sistemul energetic.
În România, numărul tot mai mare de prosumatori evidențiază această schimbare. Sunt necesare reglementări clare și previzibile pentru a sprijini această tendință de a asigura dezvoltarea durabilă. Provocări precum denaturările concurenței și costurile de conectare la rețea pot fi abordate prin parteneriate între prosumatori, producători de energie și companii de transport.
Prosumatorii contribuie la stabilitatea rețelei, reduc sărăcia energetică și sprijină creșterea economică regională. Integrarea lor în sistemul energetic este esențială pentru echilibrarea rețelelor, reducerea sarcinilor de vârf și promovarea obiectivelor climatice ale României.
Relația dintre prosumatori și companiile din sectorul energiei electrice depinde în mare măsură de rețelele moderne. România ar trebui să investească în inovare pentru a dezvolta proiecte și inițiative care vor duce în cele din urmă la rețele de distribuție flexibile și eficiente care pot găzdui noi tipuri de servicii, cum ar fi microgenerarea, reducerea cererii, transferul sarcinii sau stocarea energiei.
În plus, ar fi deosebit de benefic pentru autorități să încurajeze comunitățile de energie regenerabilă, ai căror membri pot participa la instalarea și utilizarea sistemelor de producere și autoconsum de energie din surse regenerabile.
În general, planurile strategice ale României ar trebui să ia în considerare potențialul prosumatorilor, iar autoritățile ar trebui să încurajeze această tendință pozitivă prin oferirea de sprijin financiar adecvat și mai ales de reglementare.
Legislația ar trebui modificată astfel încât furnizorii să poată accesa valorile istorice ale consumului și producției individuale ale prosumatorilor pentru a îmbunătăți acuratețea prognozelor și pentru a atenua dezechilibrele pe termen scurt, care altfel amenință stabilitatea rețelei și echilibrează accesibilitatea prețurilor de piață.
Deși prosumatorii se află în prezent într-un regim comercial similar cu cel al consumatorilor simpli, cu prețuri fixe și decontări lunare, cadrul lor contractual ar trebui să reflecte mai bine situația lor. Pentru aceasta, în cazul în care prosumatorii au o contorizare adecvată, contractele ar trebui să scadă la o bază orară atât pentru volume, cât și pentru prețurile energiei consumate din rețea sau injectate din surplusul de producție. Acest lucru ar crește gradul de conștientizare al prosumatorilor cu privire la valoarea energiei în raport cu ora din zi și ar reduce probabil riscul de fluctuații ale volumului și prețurilor la nivelul întregii piețe
Directivele și reglementările UE au condus în mare măsură evoluțiile politicii de mediu și energetică a României. Asigurarea transpunerii în timp util și precisă a acestor directive (dar luând în considerare specificul RO) în legislația națională este esențială pentru urmărirea neutralității climatice și realizarea agendei de sustenabilitate 2030. Implementarea eficientă necesită o capacitate instituțională puternică, eficiență administrativă și coordonare interministerială.
Cercetările evidențiază provocările cheie din România, inclusiv coordonarea slabă între instituții, întârzierile în dezvoltarea programelor din cauza administrației publice locale slabe și interferențele politice puternice. În plus, capacitatea limitată de management de proiect și planificarea strategică împiedică progresul. Aceste deficiențe instituționale au un impact asupra aplicării efective a legislației UE pe teren.
Pentru a aborda aceste probleme, Comisia Europeană a introdus instrumente precum inițiativa ComPAct, lansată în 2023. Pilonul 3 al ComPAct se concentrează pe consolidarea capacității statelor membre de a conduce tranziția verde, oferind un cadru de acțiuni și principii pentru a sprijini reformele administrative și pregătirea viitoare.
Având în vedere faptul că, în noul mandat, Comisia se va concentra pe asigurarea punerii în aplicare depline și la timp a noului cadru legislativ, în special a RED revizuită, a Regulamentului privind metanul, a REMIT revizuită, a EMD revizuită și a NZIA, inclusiv pe adoptarea actelor de punere în aplicare necesare în temeiul prezentului regulament, este necesară o asumare politică puternică în viitorul apropiat pentru a aborda problema capacității instituționale. Prin urmare, încurajăm cu tărie administrațiile publice să profite la maximum de setul de instrumente europene disponibile (instrumentul de asistență tehnică, instrumentul EIR-TAIEX Peer 2 Peer, ComPAct) pentru a învăța, inova și îmbunătăți. În plus, solicităm o implicare puternică a tuturor actorilor și părților interesate ale spațiului administrativ european, o colaborare și un dialog semnificative în cadrul Grupului de experți al Comisiei pentru administrație publică și guvernanță, precum și o cooperare strânsă prin intermediul Rețelei europene de administrație publică (EUPAN), al rețelei directorilor de institute și școli de administrație publică (DISPA).
Echilibrarea măsurilor pe termen scurt și lung pentru a realiza decarbonizarea, menținând în același timp reziliența economică și competitivitatea, este o provocare esențială atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Printre evoluțiile semnificative, ca parte a pachetului UE Fit for 55, se numără Regulamentul privind industria cu zero emisii nete (NZIA) și revizuirea Directivei privind energia regenerabilă (RED III), care abordează tehnologii precum captarea, utilizarea și stocarea carbonului (CCUS), hidrogenul, biometanul, biomasa și combustibilii regenerabili de origine nebiogenă (RFNBO).
În România, progresele includ o strategie de decarbonizare pe termen lung, o strategie și un plan de acțiune pentru hidrogen, o strategie energetică 2025 – 2035 și revizuiri ale planului național integrat de energie și climă (PNIEC 2030). Acestea aliniază obiectivele naționale la evoluțiile UE, FIC contribuind prin documente de poziție și consultări publice.
Hidrogenul și CCUS sunt esențiale pentru eforturile de decarbonizare ale UE, recunoscute pentru contribuția lor la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la integrarea energiei regenerabile în sistemul energetic. Strategia energetică națională a României recunoaște rolul CCUS în decarbonizare și pune accentul pe utilizarea hidrogenului în diverse sectoare, valorificând infrastructura existentă pentru decarbonizare. Hidrogenul facilitează, de asemenea, cuplarea sectorului, integrând sistemele de producție, transport și consum.
În plus, hidrogenul servește ca soluție de stocare a energiei pe termen lung, abordând intermitența regenerabilă. Adoptarea treptată a amestecurilor de hidrogen și gaze naturale oferă o cale rentabilă pentru reducerea emisiilor, utilizând infrastructura existentă.
Ca urmare a extinderii în cadrul RED II la energia termică (sectorul termic și industrial), pentru a asigura continuarea utilizării energiei din biomasă în procesele industriale (inclusiv pentru combustibilii derivați din deșeuri cu conținut de biomasă), ar trebui stabilit în curând un sistem național de certificare a biomasei și de îndeplinire a criteriilor de reducere a gazelor cu efect de seră, având în vedere transpunerea RED III. Acest sistem ar trebui să ia în considerare legislația națională existentă privind trasabilitatea fluxurilor de deșeuri și să se asigure că verificatorii EU-ETS pot fi utilizați pentru a valida determinarea reducerilor de gaze cu efect de seră.
Pentru ca CCUS să devină realitate în România și obiectivele pentru acest domeniu să fie îndeplinite, având în vedere faptul că decarbonizarea va avea loc doar atunci când întregul lanț valoric va funcționa și ținând cont de calendarul de 7-10 ani al unor astfel de proiecte – trebuie asigurată cofinanțarea pentru fiecare parte a dezvoltării lanțului din Fondul de Modernizare și alte surse naționale, împreună cu sprijinul pentru cererile Fondului de inovare și dezvoltarea infrastructurii specifice. Mai mult, având în vedere complexitatea ridicată a acestui lanț valoric nou format pe CCUS și ținând cont de cât de dificile sunt obiectivele impuse de NZIA, implicarea statului român în rolurile sale de reglementare și finanțare nu este suficientă – este nevoie de o abordare mai proactivă, care să conducă la dezvoltarea ecosistemului CCUS de-a lungul lanțului valoric.
Această abordare holistică ar trebui să includă mecanisme de facilitare a dialogului și cooperării între diverși actori locali (de exemplu, companii, instituții publice relevante, organizații de cercetare și dezvoltare etc.) și transferul de know-how între ecosistemul românesc și jurisdicțiile CCUS mai avansate. Astfel de mecanisme pot stimula viteza de dezvoltare a unor astfel de tehnologii în România. De asemenea, acestea pot contribui la reducerea costurilor asociate dezvoltării acestui domeniu în conformitate cu ambițiile locale. În cele din urmă, este necesar un dialog interinstituțional consistent între instituțiile române și cele ale UE în contextul efectelor disproporționate ale Regulamentului NZIA în ceea ce privește obligația de capacitate de stocare a companiilor naționale.
Pentru a satisface cererea de hidrogen la scară comercială conform obiectivelor prezentate în NES, sunt necesare volume semnificative de surplus de energie. De exemplu, producerea a 1 milion de tone de hidrogen anual ar necesita aproximativ 50-60 TWh de energie electrică doar pentru electroliză, aproximativ echivalentul consumului anual actual de energie electrică al României. La rândul său, 1 milion de tone de hidrogen este egal cu conținutul energetic a peste trei miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru hidrogenul cu emisii scăzute de dioxid de carbon, deoarece hidrogenul albastru și galben au potențialul de echilibrare a cererii imediate de hidrogen cu obiectivul pe termen lung de scalabilitate a hidrogenului verde.
Hidrogenul este o soluție de stocare a energiei pe termen lung, completând sistemele de baterii care sunt mai potrivite pentru stocarea pe termen scurt. Politicile energetice ar trebui să ia în considerare faptul că utilizarea eficientă a hidrogenului depinde de capacitatea acestuia de a absorbi energie în perioadele excedentare prelungite.
Încurajarea prioritizării producției de hidrogen în perioadele de reducere a producției de energie (pe fondul cererilor de dispecerizare sau din cauza congestiilor tehnice sau comerciale);
Să permită proiectelor de energie din surse regenerabile să valorifice temporar avantajul infrastructurii de gaze, care poate fi utilizată ca soluție de stocare, în situațiile în care congestiile tehnice interzic accesul timpuriu la rețelele electrice;
Stimularea activităților de cercetare și dezvoltare pentru a îmbunătăți eficiența, a reduce costurile tehnologiilor de electroliză și a dezvolta electrolize dinamice care pot funcționa flexibil ca răspuns la alimentarea fluctuantă cu energie electrică.
Hidrogenul stocat poate servi ca combustibil pentru transport, materie primă industrială (de exemplu, în producția de amoniac sau oțel) sau poate fi amestecat cu gaz natural pentru utilizare în sistemele de încălzire. În timp ce electrolizoarele la scară largă trebuie instalate în apropierea centrelor de energie regenerabilă pentru a utiliza eficient surplusul de energie electrică, este de așteptat ca micii producători de energie regenerabilă să aibă nevoie de mijloace pentru a-și descărca producția excedentară la nivel local. Dezvoltarea ulterioară a sistemului energetic ar necesita, de asemenea, o evaluare a potențialului sistemelor de termoficare existente de tranziție către utilizarea gazelor „verzi”, inclusiv hidrogenul.
Valorificarea prețurilor scăzute sau negative ale energiei electrice, transformând energia electrică ieftină sau în exces în hidrogen;
Încurajarea tehnologiilor de conversie inovatoare în turbinele cu combustibil dublu capabile să funcționeze atât cu hidrogen, cât și cu gaz natural.
Tranziția către energia din surse regenerabile este esențială pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și atingerea obiectivelor climatice din cadrul Pactului verde european. Această tranziție aduce implicații socio-economice semnificative pentru România, necesitând o gestionare atentă pentru a asigura echitatea și stabilitatea.
Mixul energetic al României este divers, cuprinzând combustibili fosili (32%), nuclear (20%), hidroenergie (28%), eolian (12%) și solar (4%). Cu toate acestea, regiunile dependente de cărbune se confruntă cu provocări substanțiale, locurile de muncă în mineritul cărbunelui scăzând cu peste 35% în ultimii cinci ani. Tranziția acestor lucrători către roluri de energie regenerabilă necesită programe robuste de recalificare și inițiative educaționale țintite.
Sărăcia energetică și șomajul afectează în mod disproporționat zonele rurale și vulnerabile din punct de vedere economic. În 2022, 15,2% dintre gospodăriile românești au raportat că nu își pot încălzi locuințele în mod adecvat, în creștere de la 10,1% în 2021. Aceasta este mai mare decât media UE, care a crescut de la 6,9 % în 2021 la 9,3 % în 2022. Abordarea sărăciei energetice în timp ce implementează reforme în domeniul energiei regenerabile este esențială pentru menținerea sprijinului public. Fondurile UE, inclusiv 2,2 miliarde EUR din Fondul pentru o tranziție justă, oferă resurse pentru a sprijini regiunile afectate și pentru a promova crearea de locuri de muncă durabile în industriile regenerabile, cum ar fi construcțiile și întreținerea.
Investițiile în tehnologii avansate, cum ar fi rețelele inteligente și stocarea energiei, sporesc eficiența energetică și promovează oportunitățile economice. Strategiile cuprinzătoare care echilibrează obiectivele de mediu cu echitatea socio-economică sunt vitale pentru tranziția energetică de succes a României.
Legea privind consumatorii vulnerabili din România necesită o revizuire și o actualizare amănunțită, deoarece prevederile sale actuale s-au dovedit insuficiente în abordarea perturbărilor grave cauzate de volatilitatea pieței energiei. Această revizuire ar trebui să se concentreze pe creșterea sprijinului financiar pentru gospodăriile cu venituri mici și pe introducerea unor mecanisme flexibile care să se poată adapta la fluctuațiile prețurilor la energie sau la schimbarea condițiilor economice. Extinderea criteriilor de eligibilitate este, de asemenea, esențială pentru a se asigura că mai multe persoane din zonele dezavantajate din punct de vedere economic primesc sprijinul de care au nevoie.
În tandem, România trebuie să implementeze programe cuprinzătoare de tranziție a forței de muncă pentru a aborda pierderile de locuri de muncă în sectoarele cărbunelui și combustibililor fosili. Aceste inițiative ar trebui să se alinieze îndeaproape cu oportunitățile emergente din industriile de energie regenerabilă, cum ar fi energia eoliană, solară și de stocare a energiei. Ar trebui acordată o atenție deosebită regiunilor monoindustriale, unde eforturile de recalificare pot fi adaptate la nevoile locale. Eforturile de colaborare între guvern, companii private și instituții de învățământ vor fi esențiale pentru a dota lucrătorii cu abilitățile necesare economiei verzi.
Strategiile de investiții specifice sunt, de asemenea, vitale pentru asigurarea unei dezvoltări regionale echitabile. Fondurile UE, în special Fondul pentru o tranziție justă, ar trebui utilizate pentru a diversifica economiile din regiunile dependente de cărbune. Investițiile în proiecte de energie regenerabilă care creează locuri de muncă locale și stimulează creșterea economică pe termen lung trebuie să fie prioritare. În plus, ar trebui introduse stimulente financiare pentru a atrage întreprinderile care doresc să își stabilească operațiunile în zonele afectate, stimulând astfel activitatea economică mai largă.
Combaterea sărăciei energetice este o altă provocare presantă care necesită acțiuni imediate. Consolidarea Strategiei Naționale de Combatere a Sărăciei Energetice a României implică sprijinirea proiectelor comunitare de energie regenerabilă pentru a oferi soluții energetice accesibile, în special în regiunile rurale. Promovarea măsurilor de eficiență energetică, cum ar fi subvenționarea izolării locuințelor sau a aparatelor eficiente din punct de vedere energetic, poate atenua și mai mult povara gospodăriilor vulnerabile. Campaniile de conștientizare publică sunt la fel de importante pentru educarea cetățenilor cu privire la reducerea consumului de energie și accesarea programelor de asistență disponibile.
Cartografierea instrumentelor de finanțare disponibile – la nivelul UE
Uniunea Europeană oferă diverse mecanisme de finanțare pentru a promova infrastructura durabilă, energia curată și inovația. Printre instrumentele-cheie se numără Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), Orizont Europa, programul LIFE, Fondul pentru inovare, Mecanismul UE de finanțare a energiei din surse regenerabile (RENEWFM) și Fondul InvestEU. Cu un buget de 33,7 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, MIE sprijină infrastructura de transport, energie și digitală, concentrându-se pe proiecte precum modernizarea rețelei și infrastructura de hidrogen. Orizont Europa, programul emblematic al UE cu un buget de 95,5 miliarde EUR, promovează cercetarea și inovarea, abordând provocările societale și obiectivele climatice, România asigurând 258,5 milioane EUR pentru 978 de proiecte.
Programul LIFE, finanțat cu 5,4 miliarde de euro, se concentrează pe biodiversitate și tranziția către energie curată, sprijinind proiecte de mediu în România din 1992. Fondul pentru inovare, care oferă 38 de miliarde EUR până în 2030, acordă prioritate tehnologiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, cum ar fi energia regenerabilă și captarea carbonului. RENEWFM promovează proiecte transfrontaliere din surse regenerabile prin licitații competitive, în timp ce Fondul InvestEU mobilizează 9,9 miliarde EUR sub formă de garanții pentru infrastructura durabilă și inovarea în domeniul tehnologiilor curate. Aceste mecanisme sunt vitale pentru atingerea obiectivelor UE de neutralitate climatică și de eficiență energetică.
Cartografierea instrumentelor de finanțare disponibile – România
România utilizează mecanisme naționale pentru a-și sprijini tranziția către energia regenerabilă și pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE. Instrumentele cheie includ Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Fondul pentru o Tranziție Justă, Fondul de Modernizare, Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă (PODD) și Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM). PNRR, cu un buget energetic de 1,7 miliarde EUR, sprijină dezvoltarea energiei din surse regenerabile, alocând 458 de milioane EUR pentru 116 proiecte pentru capacitatea de energie eoliană și solară.
Fondul pentru o tranziție justă oferă 2,2 miliarde EUR pentru a sprijini regiunile cele mai afectate de tranziție, concentrându-se pe diversificarea economică și dezvoltarea forței de muncă. Fondul de modernizare sprijină proiectele de energie regenerabilă și eficiență energetică, în timp ce PODD și POIM se concentrează pe promovarea infrastructurii durabile și a îmbunătățirilor energetice la scară largă. Aceste instrumente sunt esențiale pentru promovarea inovării, a sustenabilității și a alinierii la obiectivele climatice ale UE.
Fondul de modernizare, cu 15 miliarde de euro pentru România, sprijină energia regenerabilă, eficiența, hidrogenul verde și înlocuirea infrastructurii de cărbune, permițând proiecte energetice la scară largă esențiale pentru tranziție. Fondul de modernizare este un instrument cheie de finanțare care a sprijinit dezvoltarea unui număr mare de proiecte energetice majore în România:
Proiectele din municipii precum Iași, Constanța și Timișoara au primit 780 de milioane de euro pentru cogenerare de înaltă eficiență și 600 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de termoficare. Fondul sprijină, de asemenea, energia regenerabilă prin contracte pentru diferență (CfD), oferind contracte pe termen lung pentru a minimiza riscurile investitorilor. Prima licitație CfD din noiembrie 2024 va scoate la licitație 2.000 MW de capacitate solară și eoliană, cu prețuri de exercitare stabilite la 78 EUR/MWh pentru energia solară și 82 EUR/MWh pentru energia eoliană.
În faza de proiectare a CfD, sisteme similare au fost revizuite în multe alte țări ale UE, iar modelarea a luat în considerare comparația cu cea mai răspândită schemă de subvenții în vigoare la acea vreme, și anume schema de certificate verzi. Figura de mai jos compară fluxurile de venituri ale proiectelor de generare a energiei atât în regim GC, cât și în regim CfD. După cum se poate observa din grafice, din cauza mișcărilor mai mari ale prețurilor expunerii, fluxul de venituri într-un regim GC este mult mai volatil decât în regimul CfD. Din punctul de vedere al investitorului, proiectul respectiv constituie o investiție mai puțin riscantă în regim CfD.
Programul operațional de dezvoltare durabilă (PODD) alocă 5,2 miliarde de euro pentru a aborda schimbările climatice și poluarea, promovând în același timp o energie mai curată, concentrându-se pe infrastructura de apă, protecția mediului, adaptarea la schimbările climatice și eficiența energetică, inclusiv sistemele energetice inteligente. Programul operațional pentru infrastructură mare (POIM) alocă 1,3 miliarde de euro pe axe care vizează eficiența energetică, energia regenerabilă și reziliența la schimbările climatice, sprijinirea energiei curate în clădirile rezidențiale și publice, mobilitatea urbană și atenuarea riscurilor climatice. Aceste mecanisme sunt vitale pentru tranziția energetică a României, sporind securitatea, reducând emisiile și încurajând inovația pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE.
Având în vedere investițiile mari cerute de Strategia de Transformare Energetică pentru a atinge cele trei obiective principale la timp (energie mai verde, mai ieftină și mai sigură), principala strategie de finanțare pentru România ar trebui să fie maximizarea capturilor de granturi și subvenții UE. Acest lucru impune ca autoritățile publice și investitorii privați să colaboreze îndeaproape într-un mod coordonat și complementar. Pentru a atrage investitori privați care să finanțeze transformarea energetică, guvernul român ar trebui să ia în considerare, de asemenea:
Evidențiați domeniile în care investițiile private sunt binevenite/adaugă cea mai mare valoare.
Oferirea unui angajament puternic pentru un sprijin rezilient pentru a favoriza astfel de investiții private.
Sprijinirea investitorilor privați în obținerea de granturi și împrumuturi de la UE pentru a crește rata globală de succes (fără concurență între sectorul public și cel privat).
Angajamentul formal pentru stabilitatea legilor și reglementărilor care sunt vitale în cazul afacerilor investitorilor și esențiale pentru atragerea investitorilor privați și a băncilor pentru a finanța aceste proiecte.
Promovarea acestei strategii și a sprijinului statului atunci când se întâlnesc cu investitorii cheie.
Oferirea de mai multă flexibilitate în ceea ce privește accesul la Programele Operaționale pentru companiile private.
